O femeie și-a ucis băiețelul de trei ani, după ce a crezut că este Diavolul

Publicat: 24/07/2018, 13:46

O femeie în vârstă de 33 de ani din județul Dolj, asistent social, a fost reținută după ce și-a ucis copilul de 3 ani în somn, pentru că i s-a părut că e Diavolul.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Magdalena Bădescu, a declarat pentru Mediafax că o femeie în vârstă de 33 de ani a fost reținută după ce și-a sugrumat copilul de trei ani care dormea.

„A avut, se pare, o depresie.” explică Bădescu. „Vom face o expertiză medico-legală psihiatrică pentru a stabili dacă a avut discernământ. I s-a părut că este DIAVOLUL. Este reținută. Urmează să se facă propunere de arestare preventivă.”

Crima a fost comisă în noaptea de 22 spre 23 iulie, în timp ce femeia se afla cu familia în locuința părinților ei din comuna Unirea, județul Dolj.

Primarul comunei Unirea, județul Dolj, Marin Bădoiu, unchiul copilului ucis, a declarat, pentru MEDIAFAX, că femeia a suferit o depresie.

„O floare, un înger de copil, nepoțelul meu. Ea a făcut o depresie. Ceea ce s-a întâmplat depășește orice,” a declarat primarul comunei Unirea, Marin Bădoiu, unchiul copilului ucis. „Nu era impulsivă. Am auzit și eu ca se spune că ar fi crezut că este Diavolul. Depășește gândirea. Mai are un băiat de opt ani și o fetiță de un an și două luni. Din partea ei suntem rude. Eu nu m-am întâlnit cu ea când au venit acasă, am fost plecat. O femeie la locul ei, cu studii, învăța carte. A făcut facultatea, lucra ca asistent social la Craiova, la Asistență Socială, la Protecția Copilului.”

În vârstă de 33 de ani, femeia este asistent social, iar potrivit unor surse locale, ar fi căsătorită cu un jandarm.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Un nou cutremur în această dimineață în Grecia! Ce magnitudine a avut seismul
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Rețetă străveche de plăcintă de mere. Desertul preferat al strămoșilor
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
EXCLUSIV! Cum reușește Mihai Trăistariu să nu se lase afectat de hate-ul primit: "Așa gestionez...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
ANM anunță temperaturi anormale pentru luna noiembrie